Home » Natură » Papagalii pot trece, cu succes, teste de inteligenţă clasice

Papagalii pot trece, cu succes, teste de inteligenţă clasice

Publicat: 03.03.2019
Un studiu recent arată că papagalul gri african poate realiza anumite sarcini cognitive la un nivel mai mare decât cel al unui copil de cinci ani.

Studiul clasic utilizează testul celor două pahare. Practic, o recompensă este ascunsă într-unul dintre cele două pahare, subiecţilor le este arătat apoi că unul dintre pahare este gol, iar cei ce reuşesc să aleagă recipientul cu recompensa sunt consideraţi capabili de realizarea unui proces numit „interferenţă prin excludere”.

Copiii, chiar şi cei cu vârstă de 17 luni, şi animalele din diferite specii sunt considerate capabile de acest proces, susţin specialiştii. „Este în mare parte vorba doar despre logică”, a declarat Irene Pepperberg, psiholog din cadrul Universităţii Harvard. „În sălbăticie, speciile non-umane trebuie să realizeze astfel de decizii ori de câte ori caută hrană sau văd alte creaturi că se hrănesc într-o anumită zonă”, a explicat ea.

Specialiştii din cadrul studiului susţin că testul nu este cel mai eficient în cazul oamenilor. Ei consideră că pentru obţinerea unor rezultate clare ale abilităţii de interferenţă prin excludere ar trebui utilizate trei sau chiar patru recipiente. În astfel de teste, în care au fost utilizate mai mult de două recipiente, copiii mai mici de 2 ani şi  jumătate şi primatele nu au reuşit să rezolve sarcina, scrie Phys.

În ambele teste, atât cel cu trei, cât şi cel cu patru recipiente, papagalul gri african, Griffin, a reuşit să îndeplinească sarcina. Pentru a se asigura că pasărea nu a învăţat să aleagă recipientul de lângă cel prezentat ca fiind gol, specialiştii au adăugat o serie de teste pentru a verfica această posibilitate.

„Practic, l-am forţat să parieze”, a declarat Pepperberg. „În cazul unui mic procent din teste, nu am pus nicio recompensă pe o anumită parte din pahare şi i-am arătat paharul gol de pe o parte. Aşadar, pentru a obţine recompensa, papagalul a înţeles noul sistem. Deşi nu i-a plăcut noul test, papagalul l-a trecut cu brio”, a explicat Pepperberg.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Poţi răspunde corect la cel mai scurt test de IQ? Doar 17% dintre studenţii universităţilor de renume din lume au reuşit să obţină un scor perfect

Coeficientul de inteligenţă este mai important decât se crede: 9 lucruri pe care trebuie să le ştii despre IQ

Un nou studiu ajunge la o concluzie surprinzătoare: personalitatea are un impact mai mare asupra succesului decât inteligenţa

Inteligenţa nu e suficientă pentru testele de IQ. E nevoie şi de motivaţie!

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la Tesla
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
În urmă cu 114 ani, Pământul trecea la o distanţă foarte mică pe lângă cometa lui Halley
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și Vladimir Putin
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost construite?
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
Bărbat dispărut în urmă cu 27 de ani, găsit în pivnița unui vecin
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
(P) Cele mai importante momente din istoria jocurilor de noroc
(P) Cele mai importante momente din istoria jocurilor de noroc